Arhitectura
Elemente de arhitectură autentică le găsim încă în localităţile pur armâneşti din Macedonia, nordul Greciei. Localităţile sunt aşezate în vârful munţilor, sunt structurate, au sisteme de aducere a apei din munţi şi sisteme de evacuare a apei menajere. Drumurile străbat localităţile în cele patru puncte cardinale. Străzile sunt din piatră naturală, construite direct pe munte. Sunt folosite ca materiale de bază piatra şi lemnul. O caracteristică a localităţilor este „plateea” ce reprezintă centrul, vatra satului. Este o piaţetă de obicei rotundă, amenajată pentru întâlnirea localnicilor. În apropiere se află biserica.
Dăinuirea vechii civilizaţii balcanice la armâni se poate vedea şi din contrastul ce există sub raportul ordinii şi al curăţeniei între aşezările armâneşti de la munte şi aşezările celorlalte popoare conlocuitoare, inclusiv grecii. Superioritatea armânilor o remarcă toţi călătorii sau etnografii.
Impresii
Istoriograful francez Pouqueville, consulul împăratului Napoleon I la Ianina, rămâne uimit de spiritul de ordine ce domneşte în familiile şi oraşele valahe. Colonelul englez Martin Leake spunea: „Multe din comunele valahe, deşi aşezate în ţinuturi unde cele necesare existenţei nu se produc decât numai în două luni ale anului, totuşi ele sunt cele mai bine aşezate şi mai înfloritoare din Grecia... Sobrietatea economică şi înclinaţia lor spre industrie, le dă un mare avantaj asupra grecilor”.

Gustav Weigand scrie: „După ce cineva a trecut pe lângă satele pline de mizerie ale bulgarilor şi a văzut locuinţele lor murdare constând din colibe mici cu pereţi de lut, după ce a trecut prin cătunele mai mult sărăcăcioase ale grecilor din Epir, sau casele de piatră absolut lipsite ale albanezilor, rămâne cu atât mai fermecat de priveliştea ce i-o oferă satele armâneşti, care se impun nu numai prin întreaga lor înflorire, ci mai ales prin măreţia caselor şi aranjamentul lor dinăuntru”.
Iar profesorul Cvijic scria: „Armânii trăiesc în oraşe care sunt cele mai sănătoase din toată Peninsula Balcanică . Aceste oraşe sunt la mare înălţime şi pe poziţii frumoase.Ele sunt aşezate de obicei pe povârnişul munţilor greu de urcat. Casele şi prăvăliile sunt clădite cu piatră şi cele mai multe , acoperite tot cu piatră. Ele sunt clădiri frumoase cu interiorul aranjat ca în Europa centrală”.
Geograful german L. Schultze remarca: „Aici, la munte, în ţinuturi de multe ori aride şi prăpăstioase, armânii au făcut să răsară aşezările de înălţime de o curăţenie exemplară, ordine şi adesea bunăstare, aşa cum sunt oazele în deşert. Trebuie relevat că această ordine şi curăţenie se observă în toate comunităţile armâneşti de la munte, inclusiv acelea locuite în timpul verii de aşa-zişii păstori nomazi. Faptul dovedeşte că aceste deprinderi civilizate nu sunt împrumuturi de afară, aduse de negustorii care îşi agonisesc existenţa în străinătăţi , ci înrădăcinate tradiţii moştenite de la vechea civilizaţie balcanică”.
Casele armânilor, până şi cele modeste, deşi zidite pe râpe şi ponoare, unde nu s-au suit alţi locuitori ai Macedoniei, par nişte vile, pe când ele sunt în fapt locuinţele obişnuite.
Elemente caracteristice
Sunt caracteristice patru tipuri de spaţiu-conac, cu unul sau două etaje. Interiorul este împărţit în plan pătrat rezultând patru zone ale interiorului. În partea de nord sunt dormitoarele, situate în nord-vest în perioada de iarnă şi nord-est vara. La parter sunt spaţiile auxiliare, intrarea se face prin partea de sud-vest, iar la sud-est este camera de zi. Locul de gătit se află tot la parter, era spaţios, cu „cireap”(cuptor cu lemne), cu spaţiul de depozitare alături.
Ţinând cont de relieful în pantă faţada largă nu poate forma unghi drept în calea fluxului de apă provenită în timpul ploilor şi nici a zăpezii din timpul iernii. Conacul este tipul de casă găsit peste tot şi în centrele urbane într-o formă neoclasică. Casele construite în model dublu şi cvadruplu, case de arhitectură tradiţională sunt martor al continuităţii din antichitate până în prezent. Tipul de case triple-cvintruplu şi spaţiu sunt case cu forme mai noi din sec. XVIII-XIX-lea. Interioarele sunt înalte, spaţioase.
Principalele materiale de construcţii sunt cele naturale care se găsesc în regiune, de culoare gri-brun sau verde-gri de piatră, dale de piatră naturală pentru acoperiş şi podele, stejar şi pin pentru structura de lemn. Practic nu există utilizarea metalului. Pereţii exteriori sunt de 0,50-0,70m grosime. La interior sunt tencuite în alb. Acoperişul are o pantă de aproximativ 45 grade. Uşile din interior au cadrul dreptunghiular sau arcuit.
Obiecte de uz casnic
Toate obiectele de uz casnic şi gospodăresc erau din alamă cositorită, din alte metale sau din lemn. Nu există ceramică în cultura armânească. Trebuie remarcat faptul că formele acestor vase sunt practic îmbogăţite prin varietatea elementelor decorative care le impodobesc, conferindu-le nota de originalitate specifică.Construite cu o remarcabilă ştiinţă a simetriei,ritmului şi echilibrului la proporţii şi detalii,aceste piese se caracterizează în primul rănd prin funcţionalitatea lor. Practic, destinaţia vaselor antrenează intotdeauna forme adecvate, nobleţea liniei completându-le cu decoraţia potrivită acesteia.Se folosea pentru realizarea lor materie primă găsită în regiune şi avea avantajul că în timpul deplasărilor bianuale de la munte la şes, nu se spărgeau şi erau uşor de transportat..
Căldarea numită bârgace ,este de dimensiuni mari şi bârgâcica de dimensiuni mici.Acestea au folosinţe diverse: cele mici la mulsul oilor şi caprelor la transportul laptelui, la gătit şi incălzit apa, iar cele mari pentru pregătirea bucatelor pentru botezuri nunţi şi praznice. Cazanul sau câzanea, cele mai masive vase de aramă, cu diametrul de 60-120 centimetri, înălţimea de 50-70 centimetri şi o greutate de până la 20 kg, cazanele sunt lipsite de decor. Sunt folosite la spălatul rufelor şi la vopsitul lânii.
Tigaia sau tigani folosită în gospodărie, la prepararea mâncării , este de diferite mărimi cu mâner lung, formă circulară, cu pereţi scunzi frumos modelate uneori.Tava sau tâpsie pentru coacerea plăcintei (pita) prezintă o formă circulară, cu pereţii scunzi nerăsfrânţi.Unele au pe partea exterioară un ornament geomeric.Cratiţa sau tingirelu se folosea la prepararea mâncării,iar strachina sau tasul se folosea la servira ei.Un tip de tavă cu pereţii foarte scunzi este sinia , este decorată şi vădeşte deosebita fantezie a arămarilor armâni.
Deosebit de interesante din punct de vedre plastic sunt ulcioarele, numite ghiumi când sunt mai mari şi ghiumiţi când au dimensiuni reduse. Ornamentica acestui tip de vas, este extrem de sobră,exclusiv geometrică.Aromânii folosesc ghiumul la transportul şi păstrarea apei.Plosca numită cofă din aramă ,este decorată pe feţele verticale cu cercuri concentrice suprapuse.Recipientul este folosit pentru pastrarea vinului,apei, uleiuri rare. Trebuie remarcat faptul că aromânii nu foloseau aceste ploşti de aramă la nunţi, pentru acest eveniment au altă formă de vas, festiv , destinată unor astfel de împrejurări, şi anume aşa numitul pâhur. Acesta este de dimensiuni reduse, fiihd decorat pe ambele feţe cu motive florale. El este argintat.
Obiectele de mobilier erau sumare, casele se împodobeau cu ţesături lucrate de femei în casă. Războiul de ţesut era obiect indispensabil în fiecare locuinţă. Materia primă folosită, lâna, este prelucrată manual de femeile din gospodărie şi transformate în produse finite, obiecte de îmbrăcat, ciorapi, ţesături folosite la realizarea îmbrăcămintei, la realizarea obiectelor de împodobit casa, de depozitat lucrurile.
Lâna este prelucrată, vopsită natural în culori închise, sobre. Toate ţesăturile realizate în casă pentru aranjarea interioarelor sunt decorate cu modele ce reprezintă credinţe creştine şi precreştine.Ţesutul a reprezentat intotdeauna o îndeletnicire de însemnătate covârşitoare în economia închisă , specifică condiţiilor de viaşă ale aromânilor. Ţesăturile constituiau aproape in exclusivitate mobilierul loocuinţei concretizând astfel toate potenţele artistice. Între suprafeţele decorative verticale şi orientale se creează în acest mod un contrast sensibil, impus de cromatica pieselor textile.În acelaşi timp se evidenţiază puternic spaţii funcţionale distincte.
- „Iambuli” cu ochi, model creştin,
- „Iambuli” cu coloana infinitului, simbolul echilibrului şi a faptului că timpul este etern şi infinit,
- Iambuli” cu simbolul ce reprezintă corelarea energiilor pământului; linia de demarcare a orizontului asupra căreia acţionează energiile subterane şi energiile cosmice, spaţiu responsabil pentru conotaţia de mister, de sacru, de spaţiu magic, ambivalent.
Nevoia de frumos se regăseşte în ornarea cu bun gust a diverselor obiecte de port. Pentru mai multe imagini, vizitati Galeria Foto
Colecţia particulară a domnului Ianuş Stelică cu obiecte casnice.
Arhitectura contemporană
În acest domeniu predomină stilul impus de tehnologia modernă, de materialele noi folosite. Aromânii foarte deschişi noului îşi construiesc acum locuinţe după moda timpului în stil contemporan. Nu s-au impus în acest domeniu.