Limba neolatină
Apariţia primelor scrieri coincide cu o epocă de căutare şi formare a identităţii naţionale. Primele documente au fost scrise în alfabet grecesc, până la începutul sec. al XVII-lea. În spaţiul balcanic, greaca era limba francă şi limba liturgică în acea perioadă. Cercul specialiştilor care ar putea emite o opinie în legătură cu manuscrisele armâne este deosebit de restrâns, pentru că sunt necesare cunoştinţe de greacă şi romanistică. În oraşul Moscopole s-a înfiinţat o academie în 1744 şi a funcţionat o tipografie încă din 1730, până în 1769.
Primele scrieri. Primii cărturari
A fost descoperită, în anul 1950 la Ardeniţa o gravură în lemn din anul 1731: „Virvira, muma-al Dumneadză, oară tră noi pâcătoşii”.
Secolul al- XVIII –lea
Text în armânească pe o vază cu litere greceşti, descoperit de Papahagi:
„Caleritu ameu, bia inu ca şi ateu
Multu se nu bia, s-nu te vemai
Tra se nu tse fack reu, tra se nu te mbetu eu
Una uare se biai, şi akase se vei.””
Liturgier în manuscris descoperit în 1939, aflat în Biblioteca Naţională din Tirana , inscripţie în mănăstirea „Sfinţii Apostoli” din Clinovo (Klino) scrisă de Sf. Zosima cam pe la 1780: „Intra mbasiarika ku multa pavuie, triambura luandalui Maria kumnikatura, focului akshi shi kalasi tra skaki.””
Theodor Cavallioti (1718-1789)
Originar din Moscopole, a urmat şcoala la Ioannina, a predat la Academia din Moscopole, unde a devenit director.
„Protopiria” sau „Prima invăţătură”, scrisă în greceşte, tipărită la Veneţia în 1770, este lucrarea lui cea mai importantă. Cartea cuprinde texte religioase în greceste şi un vocabular de 1170 de cuvinte pe trei coloane: în greacă, armânească şi albaneză. Acesta din urmă fiind reprodus de I.Thunmann în „Untersuchungen uber die Geschichte der osllichen europaischen Volker” în1774 la Leipzig ca prima mărturie scrisă în limba armânească. Cavalioti a fost, prin lucrarea sa, un precursor al lingvisticii comparate. Cartea se află în prezent la Biblioteca Academiei din Bucuresti, pusă la dispoziţia cercetătorilor înca din 1935.
Constantin Ucuta Moscopoleanu
„Pedagogia” lui apărea la Viena în 1797, în imprimeria marchizilor Puilíu, armâni innobilaţi. Este scrisă cu litere greceşti dar în limba armânească.
Cuvântul către cititor al autorului:
„Asteapta-o lunina aista putana, tra filisearea a fumeilor anoatror, ca pistipses de multu ta era dor se o vedzi aista arhizma tru fara noastra: ti cu efcolie se chicaseasca fumeile anoastre, atea ti cu multa zamane s-cu multa zahmete o chicasescu pre alta limba...” adică
„Aşteapt-o lumina aceasta puţină, pentru folosul copiilor noştri, căci cred că demult iţi era dor să vezi acest început în neamul nostru; care cu uşurinţa să inţeleagă copii noştri, ceea ce cu multă întarziere şi cu multă greutate o înteleg pe altă limbă...”
Ucuta militând pentru învăţătura în limba proprie ca şi introducerea ei în textele de cult bisericesc ceea ce din punctul de vedere al patriarhiei de la Constantinopol era o blasfemie. Fragment: „Atselu tsi pistipseasti ca aia triada easte una dumnidzalu cu trei prosope, Aşa ses facă crutsea”. „Noua Pedagogie” este cel mai valoros document din text sec. al XVIII-lea, în ortografia armânească actuală transcris de Dr. Thede Kahl.
Daniil Moscopoleanul (1754-1825)
Profesor la Academia din Moscopole. Singura sa operă tipărită „Învăţătura introducătoare” cuprinde un lexicon în patru limbi: greacă, armânească, bulgară şi albaneză. Este un veritabil ghid de conversaţie. Şi această carte a fost vânată de Patriarhie pentru că trezea conştiinţa naţională şi dorinţa de a se instrui în propria limbă a armânilor.A fost salvată de la pieire de cărturarii străini ca William Martin Leake şi Fr. Miklosich, care au reeditat-o în lucrările lor, şi de Pericle Papahagi în lucrarea sa „Scriitori armâni” din anul 1909.
Gheorghe Roja (1786-1847)
Originar din Cailar (Ptolemaida) din Macedonia de vest, medic şi remarcabil filolog, face liceul la Timişoara şi facultatea la Viena. A scris lucrări prin care face o invitaţie la întoarcerea la matcă, adică la cultura latină, căreia îi aparţineam prin origine, atât pentru armâni cât şi pentru români, pentru că, în acea vreme, în Principate se folosea scrierea chirilică. A fost un apropiat a lui Petru Maior.
Mihai Boiagi (1780- 1842)
S-a născut la Budapesta. În 1813, apare la Viena faimoasa lucrare „Gramatica” mult apreciată în epoca de către romanişti. Lucrarea este redactată în germană şi greacă dar cuprinde texte şi în armânească.
Pledând în cartea sa pentru libera dezvoltare a tuturor limbilor, Mihail Boiagi subliniază: „Orice limbă este o înfăţişare a spiritului omenesc; cu cât mai multe limbi invaţă cineva, cu atât mai multe laturi cunoaşte mintea sa, şi , prin urmare , cu atât mai multilateral devine el însuşi. De aici – proverbul păstrat din timpul lui Ennius: "quot linguas calles, tot homines vales". Dar această multilateralitate, ca să zic aşa, nu o poate câştiga cineva cu nici un chip prin una şi aceiaşi limbă, chiar dacă această limbă ar fi cea mai desăvârşită . Rezultă de aici că – dorinţa acelora care suspină ca lumea să aibă una şi aceeaşi limbă, este pe atât de greşită din punct de vedere al folosului, pe cât de prostească este acela al punerii ei în practică.”
Literatura clasica
Poezia armânească clasică este o realitate deloc neglijabilă. Gheorghe Murnu, Costa Belimace, Nida Boga, Ioan Foti, Z.A. Araia, Gheorghe Ceara, Nicolae Velo şi alţii au realizat împreună în numai 5-6 decenii o veritabilă literatură lirică, a cărei complexitate, mesaj expresiv sunt similare cu mişcarea de restaurare a dialectului provensal, din sudul Franţei, cunoscută sub numele „Le Felibride” din secolul trecut , ilustrată îndeosebi de Frederic Mistral, de Joseph Roumanille, Aubanel, Tavan şi alţii.
Temele poeziei armâne din prima ei perioadă şi o parte din a doua perioadă sunt izvorâte din condiţiile specifice de viaţă, din istoria lor, a locurilor de baştină, a ocupaţiilor, tradiţiilor, lupta pentru supravieţuire în amalgamul de etnii cu interese divergente din Balcani, înstrăinarea şi efectele ei, dragostea, satirizarea defectelor omeneşti.
Poezia clasică armânească reflectă un univers particular arhaic, specific. Un univers de suflet, greu de abordat şi înteles de cei ce nu l-au trăit, nu l-au cunoscut, nu au fost aproape de subiecţii lui, pentru a-i pătrunde înţelesurile.
Constantin Belimace (1848-1934)
Rămâne unul dintre întemeietorii literaturii de expresie armânească, îndrăgit pentru căldura stilului său, izvorât din harul lui înnăscut, de autentic trubadur popular.Este autorul cunoscutei poezii „Dimândarea pârinteascâ” , îmbrăţişat de armâni ca imn naţional. Fragment:„Care fudze de-a lui mumâ/ Şi de parintesca-l`i numă, / Fugâ-l`i doara Domnului /Şi dulţeamea somnului [...]”
Mihai Boiagi (1780- 1842)
Scrie volumul de poezii „Bair di cântic armânescu” (Salbă de cântec armânesc). Genialul traducător al lui Homer, apoi şi al marilor scriitori elini vechi precum: Pindar, Eschil, Sofocle, Euridice.
Fragment: „Lava di casare, boate di caliva, /Sufla vindicare a ta dulte liva, /Adil-iat di moscu, duh di primuveara /Bana ni-u cutreamburi ca una flueara /Ti di dor pitrunde noaptea tu pundie, /Inima-ni ti canta, mana-ni tut ti scrie.”
Nusi Tuliu (1872-1941)
Născut în Avdela, în munţii Pind, vatra culturală armânească, a reuşit să redea farmecul şi drama specificităţii unei etnii arhetipale. A scris şi romanul „Murmint fara crute” , apărut în foileton în ziarul „Ecoul Macedoniei”, rămas neadunat în volum.
Fragment: „Tratea-armanamea bair! Ca neurile curate /Era tru fata-ausil-i armasi di-atea zamane.. /Şi cand mutrea varliga a muntilor ghiurdane /S-vulodzile cu fantinile iu s-baga veara stane, /Amaru plandzea maratl-i di hicate.”
Nicolae Batzaria (1874-1952)
Născut la Krusovo, este singurul armân ajuns înalt demnitar în statul otoman. Senator de Istambul în 1908 şi în 1912, ministrul Lucrărilor Publice în guvernul Junilor Turci. Ceea ce îi conferă statutul de scriitor autentic este renumita carte cu „pârâvulii” (anecdote). Acestea sunt tipărite într-un volum în 1935 de filologul Tache Papahagi.
Fragment: „Chiru eta, duse ş-lumea! /Ţea di tora, nu-i ţiva, /Bana ş-lucrile di-atumţea /Nu pot li-afli az iuva”. „Va sâ ştibâ s-facâ pite, Ştii di-aţeali, cârţâconi, I şuţâte, i plâsate; /Şi-au hâbari di pi-troni.”
Zicu A. Araia (1877-1948)
Născut în Samarina, Araia a cunoscut viaţa şi sufletul alor săi ca puţini alţii şi a exprimat aceste realităţi. Este singurul întors acasă după ce îşi face studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti şi ramâne până la sfârşitul vieţii în Pind.
Fragment: „Sămărină , hoara dulţe,/Rucâ-ţ ocl’il’i- aclo , tu chini,/S-vedz armânil’ i , ca şaini, /Cum ţâ vin : văzeaşte calea/ Ca di-alghini./Hoară-avroasă şi livendă,/ Ţe la sin hrăneşti aslani,/Sărmăneaţl’i capidani:/Ţi vor s-ti-apâră pri tine/Di duşmani./”
George Ceara (1880-1939)
Este ceea ce se cheamă un cântăreţ popular, foarte apropiat de folclor, din care s-a şi inspirat. Prelucrează motive din lirica populară, obţinând rezultate lăudabile, păstrând structura cântecelor de la care pornea. A fost cunoscut şi iubit din timpul vieţii.
Fragment: „Te-asteptai şi nu vinisi,/ Vruta mea , mi agarsisi?/ Şi-agarseaste-ahata vreare,/ Dulte, scumpa mea visteare?/”
Marcu Beza (1882-1949)
Cărturar prin excelenţă, cu o operă intens elaborată. A îndeplinit misiuni diplomatice la Londra, ca reprezentant consular al guvernului român. Un om trecut prin saloanele lumii stilate, scrie o poezie şi o proză reflectând universul de suflet al păstorilor din Macedonia, al cârvânarilor, o lume patriarhală prin definiţie, profund sondată psihologic. Creaţia lui în armânească, poezie şi proză este inclusă în ediţia postumă „Grai, folclor etnografie” din 1981 îngrijită de inimosul cercetător şi prieten al literaturii armâne Valeriu Rusu.
Fragment: „ca undzile di-amare,/curmate, şi-arasuna-/s-cu nise plimse s-totlu./S-eu”lu ntribai s-ni spuna:/-Fluierli teli doare, /di vearsa-asi, totuna,/ahante lacrini îi?/-Nipoate, dzase-auslu,/ s-ti fati tini ma mare /şi-atumtea va sa stii./”
Nicolae Velo (1882-1924)
Născut la Molovişte în munţii Macedoniei , este absolvent al Şcolii Ştiinţelor de Stat, ce pregătea personal diplomatic. A reprezentat România ca interpret al legaţiei române la Sofia, apoi cancelar al Consulatului României la Ruse, viceconsul la Odesa şi la Moscova. Publică în 1903 „Dit bana Armânilor” şi „Cântece juneşti” în anul 1905. Cele mai cunoscute sunt epopeile „Şana şi arderea -a Gramostei” şi „Moscopolea”. Clădită pe ideea că onoarea în faţa oricăror interese, „Şana şi arderea-a Gramostei” este balada distrugerii aşezării aromâneşti din Munţii Gramos, de către bandele musulmane ale lui Ali-Paşa, în secolul al XVIII-lea, după ce se năruise şi Moscopolea.
Fragment din „Şana şi arderea-a Gramostei”: „Şi dupu Sana mult caftara, /Ma, la Hagi-Steriu-n poarta /Sana nasi u afla moarta, ,/cu-armili nica tu mana, cum s-batu marata-armana,/cu-albu-lí sin di sandze mplin/s-canda dzate cu virin:/,,loat-ni marsa voi pagani!/Nu s-da îifeate di-armani !/Di inate,- Ali- pasa l-arbinesi la dimanda s-arda hoara , sa-lí da foclu,/ s-nu s-cunoasca iu fu loclu.”
Fragment din „Moscopolea”: „Pisti marsi nasi calcara/ s-tru Moscopole intrara ,/Di inatea te i-avura/ ca tru dzate-ani nu putura/cas-u calca s-ca s-u fura, /nasi s-u mprada nu ma vrura;/ma di doaspradzati di locuri/îi-i bagara, canil-i, focuri, /ca tiva s-nu ma şi- aleaga./ Stru-una saptamana ntreaga/ s-dusira averli toate /s-cu palatile musate./....Az Moscopolea it pare/ ca varnu murmintu mare!/....candu treti di u mutrestri/s-fara s-vrei it vine s-gresti:/,,Doamne , te laiet au fapta,/ di armanil i-ahate-au trapta?”
Tache Caciona( 1885-1971)
Născut la Avdela, a terminat cursurile Şcolii de Agricultură din Bucureşti. Prin 1910-1911 este în fruntea revistei „Lilicea Pindului”. Tache Papahagi îl include în Antologia aromânească din 1922.
Fragment: „Spun armanil-i „omlu creaste/ Treate tinir şi-auseaste/ Masi c-un trup „- aspun; / „C-una –aveare nu l-iu data / Bana-l-i ca şi-u treaca toata, Sotu cu ea deadun”
Nida Boga (1886-1974)
Născut la Veles de pe apa Vardarului. Cea mai valoroasă lucrare a lui, o adevărată capodoperă, este „Voscopolea” epopee în sonet , e o reconstituire a vieţii şi civilizaţiei culturii armânilor din Moscopole.
Fragment: „Voscopolea ca soarli lunineadza, / Di- armani ciudia astiptata s-fate /Şi grailu parintescu-a lor anveadza.”
Ion Foti (1887-1946)
Născut în Vlaho- Clisura. Tipăreşte în volum o culegere de „Cântiţe” în 1912 cu poeme ale altor autori armâni ai vremii. Ion Foti, bântuit de nelinişti existenţiale, tânjeşte după lumină, spaţii deschise, culoare, mişcare în aerul liber şi tare al Munţilor Macedoniei lui natale. Traduce mult din literatura greacă veche, din literaturile moderne, mai ales germană în limba română. A încercat traduceri şi în armânească după Heine şi Goethe.
Fragment după Goethe: „Io ies dit cheatra scutidoasa,/ Prit flori duc apa-ni harioasa,/ Şi-mutrescu mine ter şi luna/Şi-a stealilor di foc curuna.”
„A! Mailu, cuclu şi-ni vineare, S-ni-alas tambarea uda , greaua,/ Şi-ni scot sugaril-i slagi di neaua/Şi-ascumtu- s-cantu sum cupace,/Şi-ni umplu branlu cu livoace../ Cu cuclu ine primuveara/ Şi-atumtea-ascapa muntal-i iara /Di neaua.” (Picurarlu)
Poeţi moderni
Constantin Colimitra (1910-2001)
Lumea poemelor lui C. Colimitra nu este însă numai un univers arhaic, doar o lume care a fost, ci mult mai mult: ea este o lume ce nu poate să moară, un univers agonizând în sufletul, inima şi conştiinţa autorului. Colimitra este bolnav de sfinte fantasme, fantasmele Pindului şi ale Gramostei, ale Tomorului, Moscopolei, ale bunilor şi străbunilor lui. El este bolnav de doruri de acasă de care nu se va vindeca niciodată , pentru că de astfel de doruri nu se vindecă, se moare cu ele. Poemele lui sunt un plâns neîntrerupt, un bocet fără sfârşit printre ruine. Ruinele plânse şi deplânse – par a învia, reînvia.
Născut în localitatea Pleasa, cu locuri măreţe, ce i-au sădit poetului sentimente patriotice sublime, ajunge în România şi apoi în S.U.A.
Fragment: „O dadă livendă;/ Nâ vearâ, nâ tendă/Scuteai dit râzboi/ Ş-multi-alti ti noi!/La dadă, sâ stiu:/Cât-iu, la, cât-iu/Buneaţa ţ-u porţâ?/-Tu lumea di morţâ!/”
Atanasie Nasta (1912-1996)
Poetul a învăţat carte mai întai în satul natal cu dascăli la şcoala românească, apoi face liceul la Salonic şi Bazargic unde fusese colonizată familia lui. Urmează Facultatea de Litere şi Filozofie şi cea de Drept din Bucureşti. A publicat poeme în reviste, poezii originale, traduce din greacă şi bulgară. În 1981 apare la editura Albatros o culegere de sonete, gen pentru care are predilecţie. Înversurile sale poetul resuscita nostalgic, universul de suflet aromânesc, în arhaitatea şi simplitatea monumentalităţii lui.
Fragment: „Nâ hârâseam pi tihea-nâ şi-pi oi! /Avearea xenilor nu u zilipsim-/ Şi-balaca alâsăm ti-agiuni nâpoi../”
Gheorghe Perdichi (1913-1957)
S-a născut la Perivole în Pind, învaţă carte la şcoala românească din Grebena, la Bucureşti face Facultatea de Litere şi Filozofie şi pleacă în America. Moare la 44 ani. L-a tradus pe Eminescu în armânească, şi creaţia sa originală de expresie aromană a fost reunită într-o culegere de versuri intitulată „Graiul a geanlui, grai di moarte”.
Fragment: „Tu –aestă lumi aristocrată/ Nu va s-ti da vâr di mânear;/ Aduţi nâ banâ nfârmicatâ/ ca cânili zâghar./”
Nicolae Caratana (1914-1992)
A scris mult o poezie marcată de lumea lui de acasă.
Fragment: „Aţel ţi va sâ se-amintă diznou,/Sâ s-alinâ pe-un munte s-bea un ecou,/Sâ s-alinâ s- bea apâ-araţe/ Ş-va şi-amintă una altâ boaţe./”
Costa Guli (1916-1985)
Are o poezie sacerdotală, oficiată cu gesturi largi şi calme, lirica lui înseamnă aspiraţie spre împlinire, iubire.
Fragment: „Ţi inimâ nimintimenâ am!/Nu va s-achicâseascâ nica glara, Că tora cându mini dipun scara / Nu-i ca atumţea candu u-alinam./”
Teodor Mihadas (1918-1996)
Cântă şi suferă, plânge şi se bucură în poemele lui de expresie armânească, în limba lui din Turia Macedoniei. Poetul a trăit la Cluj.
Fragment: „Mi dus tu munte,/ s-ni aflu punte_/Ta s-trec didinde, Tu Analta Mirinde!/”
Ioan Cutova (1919-1992)
ste o voce lirică dintre cele mai moderne printre autorii armâni moderni ; interesat mai puţin de forma exterioară a expresiei, surprinde ceva din tainele fiinţei proprii, sau din enigmele lumii. S-a născut la Veria şi a trăit la Bistriţa-Năsăud.
Fragment: „Nu-ni aflu-aumbra şi-soarile ţi mi-mparte/ Tra totna şi nitotna – ca ficiorlu/Pri loclu ti-lí da bana şi-l,i da moartea/”
Hristu Cândroveanu (1928)
Este fără îndoială unul ditre criticii momentului, printr-o eleganţă a scrisului ce îl aşează între criticii ce mai întreţin cultul stilui, şi dau o formă autentică. Printre ultimii impresionişti ai criticii actuale, profesează un comentariu ambivalent.
Dincolo de activitatea sa critică şi scriitoricească, o altă componentă a personalităţii autorului o constituie continuarea unei munci de mare angajament: valorificarea şi popularizarea moştenirii culturale armâne. Versurile originale semnate de Hristu Cândroveanu sunt măsura personalităţii lui, un continuator al unei prestigioase tradiţii, şi un promotor al noii poezii armâne, de un suflu inedit şi de o certă modernitate.
Fragment: „Diaspora şcretâ armâna-/Tut loclu, na lume acaţ,/Ma etili va şi-u aspunâ /Cate li vedz s-ma li tradz!/”
Gica Godi (1939)
Născut în Cadrilater in oraşul Cavarna, a terminat Universitatea din Bucureşti şi trşieste in oraşul Constanţa până in anul 1990 cand alege sa se stabileasca la New York.
Poet ce a zămislit spiritul balcanic, consideră poezia o formă de exprimare plastică a ideilor, a etosului crestin, transpus modern.
Godi este şi compozitor de muzică tradiţională şi cultă armânească, este primul intelectual armân din România ce in anii 1960 a infiinţat o orchestră de muzică armanească.
Fragment: „Va-nj ashternu na-nflukata/Lunjinata,/ Cata-i padea,/Pan-iu s-veadi,/ Aclo, tu-aynanghi,/”
Cola Fudulea (1940)
Născut în Dobrogea, a terminat Dreptul la Bucureşti. Poet şi prozator a arătat în lucrările sale lirismul, nostalgia dar şi forţa şi umorul spiritului armânesc.
Fragment: „Tuti au pi lumea aesta aradâ, ashi ca un canticu aleptu, unâ boatsi ayisitâ lipseashti s-yna ca tsiva cari ti-aumdzi pi –arana i tsa –ndultseashti suflitlu.”
Ilia Colonjia (1943 )
Născut în localitatea Andon Poci, din Albania de azi. A publicat poezie şi proză.
Fragment: „Manjili , doauli va li tindu/Sh –eali va ahuleasca, va acatsa/ Mashi vimtu.../”
Kosta Bikov (1944)
Născut la Rachitova în munţii Rodopi din Bulgaria. Ca om de media a realizat documentare despre armâni şi a publicat poeme în armânească.
Fragment: „Va s-dipunu ca una aumbra/ Tu aesta fantana-/Aesta njica basearica/ Ti mini, sh-ti lumea tuta/”
Steryiu Dardaculi (1947)
Reprezentant al poeţilor armâni din Grecia , un remarcabil păstrator al muzicii tradiţionale în limba armânească din această ţară.
Fragment: „More alba, mori musheata, /More vreari alavdata/Sta –Maria –nj ti-ari fapta/Voiu s-ti beau ca-aratsi apa!/”
Kira Iorgoveanu (1948)
Poemele în armânească vădesc un talent artistic cert, înfiorate de nostalgii şi regrete faţă de limba şi locurile de acasă, faţă de datinile străvechi venite din negura vremii. Îmbinând tradiţia cu modernitatea tonurilor prozodice şi ale versului liber, într-o spunere mereu metaforică şi de substanţă, a produs şi continuă să producă literatură artistică.
Fragment: „Nesu tu Pidu s-tu Saruna/ Paplu-a meu, ta-s t-aflu torlu/ Ploaia s-vimtul ti-l chirura/ Di t-aflai masi ponlu şi-dorlu./”
Vanghea Mihanj – Steryiu (1950)
Scrie foarte mult literatură pentru copii, s-a născut şi trăieşte în fosta republică a Iugoslaviei, Macedonia. S-a consacrat iniţial în scrierea slavă, limba acestei ţări, şi din 1975 scrie şi în armânească.
Fragment: „Cana s-nu ti veadi,/ Cana s-nu ti-acatsa,/ Ca umutili yirmusiti/ Armasira goali./”
Zoe Papazissi- Papatheodoru ( 1950)
Născută în oraşul Kavala, a studiat folclorul armânesc şi scrie versuri.
Fragment: „Du-ti dza-lj a dadiljei/Ca-nj intra unu scljinu tu imjioara/Arau-nj fugu lacarnjili./”
Dina Cuvata (1952)
Poet, traducător şi jurnalist, face parte din scriitorii armâni din Republica Macedonia.
Fragment: „Araslu-atselu cripatu pi budzali-a ljei atseali njitsli nica s-videa pi musheatlu prosupu.”
Mihali al Prefti (1953)
Născut în Dobrogea, a emigrat în Canada din 1990. Poet şi traducător, remarcabil instrumentist la flaut şi clarină.
Fragment:„Zboarali-a loru/ Yinu cavala pri vimtu/ Pana la mini/ Sh-dau ta s-fugu/ Ma mi-acatsa./”
Vasile Todi (1958)
Structura înclinată spre visare, poetul se apleacă asupra trecutului îndepărtat şi apropiat, cu o nuanţă de duioşie reflexivă.
Fragment: „Avdu tropatu tu yisu,/canda s-cutuvaleasti na tihi./Caljiuri far di mardzinj/dininti.”
Ghena Nakovska (1959)
S-a născut şi trăieşte în Republica Macedonia. Debutează cu poezii aromâneşti la revista „Zborlu a Nostru”.
Fragment: „Pi-anifuru/S-arcutea cheatra/Pi-aradzatinjili di chinu,/S-anvartea napartica:/Imnji./”
Vangheli Dzega (1960)
Debutează la revista „Zborlu a Nostru”, născut în Republica Macedonia, actualmente trăieste în Italia.
Fragment: „Ca blastemlu va n-agiunga:/ Grailu armanescu nu va s-avda/ Ca nitsi un arman nu va s-armana /Ni doru ti limba nu va s-doara/Ni coru la numta nu va s-gioca/”
Sirma Guci (1960)
Născută în Dobrogea, a scris poezii şi a compus cântece aromâneşti.
Fragment: „Di-aoa-nclo s-va mutrits calea / Ninti,/ ma mutrits varnaoara / sh-napoi.../”
Mariana Bara (1961)
Doctor în filologie, studiază limba armânească , pe care o şi promovează . A scris proză în armânească.
Fragment: „Vahi tu idyiulu casaba shi tu idyea hani vrea s-avea vinita ti emburlaki shi parapap-su, candu fedzea ditu Pindu, di Avdela cu carvanea di treidzatsi do mlari shi vara mesu di dzali, deadun cu sotslji, s-vatama calea pana Vinitii.”
Santa Djika (1962)
Poet din Republica Macedonia, a scris şi a publicat în revista „Zborlu a Nostru” poezii în armânească.
Fragment: „Di cara mi-aradu aitsa/ nu voiu singuru s-mi –aradu./Shi tu doaua partsa/shi una njilji di partsa/ Io escu Unu!/”

Spiru Fuchi (1964)
S-a născut la Gjirokaster în Albania, primul volum de poezii apare în 1996 , „Soari disicatu”, urmat de „Cantitsi barbari” şi „Alchimia dipirarijei”.
Fragment: „S-intrăm tu noapti/ soarli dinanumirea/s-neardzim ca bârbats./S-ishim dit noapti/ s-intrăm tu dzaua/vâroarâ niagârshits./”
Niko Chiurkci (1964)
Născut la Sofia în Bulgaria, filolog, a scris un dictionar bulgar-armân, o istorie despre armâni şi o antologie. Scrie şi poezie.
Fragment: „A meu suflitu arpitosu/ Tu arcoarea di metalu strimtu/Ca unu prijoneru s-aruca/ Cu surdu zghicu.”
Yioryi Vrana (1965)
Născut la Constanţa, în România, doctor în drept, trăieşte la Bucureşti. În 1995 publică primele versuri. Critic şi eseist de excepţie.
Fragment:„Via Egnatia/ tu suflitlu-a meu :/nibitisita cali.”
Dumitru Fuchi (1967)
Născut în Albania la Gjirokaster, filolog, a scris iniţial în albaneză şi din 2004 în armânească.
Fragment: „Hii lupoanji.../Tsi vrei s-nji zgranji framtea,/Ma lunjina hii tsi trulu-nji contureashti!”
Toma Enache (1970)
Născut la Mihai Kogălniceanu în Dobrogea, scrie poezii şi traduce în limba armânească.
Fragment: „Ai manji di-asimi/ ca daua idei tsi mizi s-amintara,/ti-atsea loaiu adetea s-cartsanescu/ cafi unu dzeaditu di-a tau...”
Aura Pasha (1975)
Născută la Constanţa, a terminat Facultatea de Litere. Acum trăieşte la New York. Scrie poezie, primul volum „Zboarâ fârâ boaţi”.
Fragment:„Boatsea a mea s-avdi tu valjiuri/ Ca unu canticu di jali,/Zboarali-a meali- shiu cafta arihatea/ Di aralili minduieri...”