Dans

Dansul este un mijloc artistic de exprimare, printr-o succesiune de mişcări ritmice, plastice şi de expresie a corpului executat în ritmuri melodice.

La armâni dansul se caracterizează prin stil şi originalitate faţă de dansul altor popoare cu care au conlocuit şi faţă de cele româneşti. Armânii iubesc mult dansul, îl execută cu însufleţire şi măiestrie.

Dansul armânesc se desfăşoară în cerc deschis, „corlu” este condus „tras” de anumite persoane , în funcţie de eveniment. „Caplu” este înlocuit pe parcursul dansului de mai multe ori de persoane diferite. Cel mai grandios moment este acela când hora (corlu) are trei „dipli”, trei cercuri deschise, concentrice, când toţi participanţii intră în horă.

Momentul în care toţi membrii comunităţii îşi dau mâna, dansul reprezintă simbolul înfrăţirii.Conducătorul realizează mişcări virtuoase, învârteli, răsuciri (demonstrează siguranţă şi măiestrie) şi îşi prezintă aptitudinile de conducător. Coada – terminaţia horei, este activă, dinamică, realizează mişcări de învârtire în mijlocul semicercului şi ultima persoană răsuceşte „nâpârtica” - un şarpe făcut din mărgele mici, colorate viu.

Dansurile sunt multe şi variate, cu diversitate ritmică a paşilor, mişcări distinse ale trupului. Participanţii se ţin de mână, cu mâinile lăsate în jos, formând un cerc deschis de mari proporţii. Tradiţional, în fruntea jocului se află bărbaţii în ordinea vârstei apoi femeile şi fetele tot după vârstă. Ţinuta participanţilor este sobră, înşirarea în semicerc este perfectă iar cadenţa paşilor se desfăşoară cu regularitate. Nu sunt caracteristice chiote şi strigături. Când sunt mulţi participanţi hora are forma unui şarpe încolăcit.

Jocurile bătrâneşti sunt lente, legănate şi pun în valoare frumuseţea costumelor. Jocurile voiniceşti precum „ciamcu” sunt vioaie, se joacă de un grup restrâns de bărbaţi. Cel din capul horei execută mişcări coregrafice originale. Fiecare dans pare un ritual. Hora specifică femeilor şi fetelor, în care paşii şi mişcările corpului pun în evidenţa costumul iar ele flutură batiste albe ornate, este un dans în care se îmbină candoarea şi eleganţa. Numeroase dansuri au participare redusă, sunt interesante prin modul de desfăşurare şi mişcări coregrafice variate.

Există două superstiţii legate de modul de a conduce hora: începutul horei trebuie orientat întotdeauna spre exterior şi coada în interior iar la nuntă nu se joacă hlambura, „steagul” de către miri.

Dansul contemporan

Valorile autentice nu sunt afectate de fenomenul demodării. „Corlu armânescu” îl întâlnim la serbările câmpeneşti din satele locuite de aromâni, la oraşe, la miri acasă, în restaurante moderne, în săli de discotecă, la spectacole şi evenimente sociale. Valoarea unui fenomen se regăseşte în perenitatea lui. Cum se joacă acum corlu armânescu? Cel mai bine s-a păstrat în Macedonia istorică , regiunea din nordul Greciei şi la aromânii din România.

Pentru unii, corlu armânescu poate părea monoton dar această perindare a participanţilor la horă (cor) este o paradă a membrilor grupului în ritmul muzicii. Se acceptă, astfel, ordinea ca un comcept cosmic, etern. Aşezarea în horă (cor) funcţionează după anumite criterii. La nuntă „arada” (regula) prevede ca socrul mare şi familia, nasul şi familia, socrii mici şi familia, mirii, fiecare pe rând, în ordinea importanţei lor în familie să preia conducerea horei (corlui). Se mai obişnuieşte ca fetele logodite, tinerele mirese, tinerele fete şi băieţi, chiar şi copiii să fie invitaţi de persoane din familiilelor să preia conducerea horei (corlui), fiind susţinuţi de aceştia ce îi urmează în cor. Este un veritabil simbol de exprimare a solidarităţii de familie, li se acordă încredere şi susţinere, să fie în frunte.

Un fenomen important este acela că hora (corlu) tradiţională de duminică din centrul localităţii (misu-hori ) a fost luată de aromâni cu ei la oraş . Pentru început , după ce foarte mulţi s-au mutat la oraşe, se organiza o dată pe an la restaurante seară de dans armânesc (cor armanescu). De mulţi ani, acestea se organizează în fiecare lună, de obicei în ultima seară de vineri. Astfel, tinerii aromâni se întâlnesc, se cunosc şi trăiesc împreună bucuria muzicii şi a dansului armânesc.

Formaţiile de muzică aromână, organizatoarele acestor evenimente , au reuşit să asigure în mediul urban, o continuitate a manifestării folclorului nostru tradiţional. Până în anii 2000, asociaţii aromâne, oameni de cultură aromâni, personalităţi aromâne, care poate aveau pârghii şi chiar obligaţia morală să întreprindă individual sau asociaţi acţiuni, prin care să fie păstrat folclorul şi individualitatea aromână şi nu au făcut-o. A trecut mult timp de când comunismul nu mai poate fi o scuză. Este mare bucuria bunicilor şi a părinţilor când nepoţii sau copiii lor participă la corlu armânesc , bucurie ce sperăm să fie trăită şi de multe generaţii viitoare.