Muzica

Conştiinţa originii pindene a supravieţuit până în zilele noastre. Muzica, manifestare vie a sensibilităţii, gândirii şi vieţii lor spirituale, neîntreruptă şi milenară a acestui neam de oameni dârji, mândri, austeri, vrednici şi liberi.

Lirica populară armânească în genere, iar cea fârşerotească în mod exclusiv, este dominată pe planul exprimării de structura cântecului. Lipsa instrumentelor muzicale, ritualul foarte bogat la oficierea nunţilor au impus cu necesitate cântece şi melodii diverse pentru joc şi hore.

Armânii din diaspora balcanică, încă neasimilaţi continuă să vorbească şi să cânte în limba lor, îşi menţin propria identitate de grâmusteani, fârşeroţi... Multe melodii ale cântecelor armâne au fost salvate departe de Pind, caracteristicile de bază s-au păstrat chiar dacă apar schimbări de ritm şi influenţe din folclorul ţărilor unde trăiesc.

În Elada armânii trăiesc de secole cu grecii, cântecele armâneşti se cântă în limba greacă, mari cântăreţi de origine armânească au promovat cântece armâneşti astfel ele au trecut în patrimoniul cultural al acestei ţări. Acum cântecele armâneşti în Elada sunt cântate şi în armânească şi este recunoscută originea lor. Cântecele, dansurile şi portul tradiţional armânesc sunt prezentate de greci ca folclor tradiţional macedonean după denumirea regiunii din nordul Eladei, Macedonia, locul de origine al armânilor.

Armânii nu foloseau instrumentele muzicale, cei care au avut un rol important în muzica instrumentală balcanică au fost ţiganii. Au fost vectorul pricipal în răspândirea muzicii în balcani. Folclorul muzical străvechi, singular, interesant a fost păstrat cu o îndârjire demnă de toată admiraţia. Armânii răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, îşi păstrează limba, muzica, obiceiurile, trăsăturile fizice şi morale.

Civilizaţia, contactul cu popoarele în mijlocul cărora trăiesc, cu viaţa şi cu problemele dezvoltării sociale i-au supus şi îi supun unor intense transformări. Poezia populara armânească trăieşte o existenţă comună cu muzica. Versul se cere cântat, treptat rostirea se transformă în cântec, silabele se diferenţiază ca durată şi înălţime, linia melodică prinde viaţă.

CARACTERISTICI

Armânii îşi cântau în grup, împreună, legile, tragedia. Cântecul armânesc naşte acel sentiment de vag de neîmplinire, de suspensie, o permanentă undă de melancolie înăbuşită, duritatea de cremene a disonanţelor fără rezolvări, sumara organizare modală, neprevăzutul accentelor ritmice şi cadenţelor sunt reflexe ale conţinutului poetic al versurilor şi construcţiei lor în muzică. Muzica armânească în forma ei originală nu e o muzică instrumentală, iar ceea ce este mai caracteristic este modul de a se cânta în grup fie omofonie (tehnica în care o voce predomină, iar celelalte o acompaniază), eterofonie (devierea vocilor mai multor cântăreţi care improvizează aceiaşi melodie) sau polifonie (arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare păstrându-şi în ansamblu individualitatea melodică).

Izolaţi între munţii şi văile lor, împrăştiaţi între diferite popoare , această formă vocală de cântat în grup reprezintă un simbol al solidarităţii , al autoapărării fiinţei etnice şi vieţii lor spirituale.Astfel se realizează o trăire a vocii, o împletire a melodiilor în ansamblu, un ison pe diferite trepte, şocuri de disonanţă , accente şi ritmuri complementare. Această simplitate emoţionează mai puternic.

Ei cântă de obicei stând jos, „cântiţi di-n padi”. Grupul fiind împărţit în două, unul execută prima strofă, începe cântecul (ahurheaşti) apoi, celălalt grup continuă următoarea strofă şi cântecul continuă în felul acesta, alternativ până la sfârşit. Folosirea antifoniei (antifonie = nume dat în muzica antică modului de a cânta pe mai multe voci alternativ) poate fi explicată prin aceea că, în felul acesta , cei care cântă nu obosesc, iar acest sistem constituie un stimulent pentru cele două grupuri, care se iau la întrecere în a canta mai bine. În cadrul grupului , majoritatea cântă melodia propriu-zisă, iar cei cu voci grave cântă o pedală pe fundamentală cu deplasări pe treptele vecine, mai sus sau mai jos. Se întamplă des ca acelaşi cântec, executat pe trei voci, să fie cântat şi pe două voci, aceasta depinde de componenţii grupului şi de simţul artistic cu care sunt înzestraţi.

La fârşeroţi, cântatul în grup este generalizat şi tradiţional, iar interpretarea individuală este aproape inexistentă. Melodia cântecului este susţinută tot timpul de doi cântăreţi principali, restul grupului acompaniindu-i. În timpul cântatului versurile sunt însoţite de interjecţii: „aide”, „lele”, „more”, „lăi”, „oi”. Cele mai multe interjecţii şi cuvinte cântate pe jumătate şi reluate le întâlnim la cântecele polifonice. Primul cântăreţ – solistul, intonează cuvintele pe un ton mai înalt, sugerând laitmotivul melodiei, acompaniat de al doilea solist care intervine pe un ton mai jos, după două, trei măsuri, repetând versurile enunţate de primul.Uneori melodia începe cu isonul uniform al întregului grup vocal, soliştii intervin apoi potenţând-o prin nararea cântecului. Grupul coral continuă isonul fără a pronunţa cuvintele ci numai prin sunetul vocal „e” prelungit, simulând un ecou repercutat în munţi, armonizând conţinutul. Impresia de monotonie dispare la o pătrundere în specificul acestei creaţii lirice autentice.

Cântecele de joc au o mare răspândire, se cântă numai în grup, participanţii la joc cântă alternativ în timp ce dansează. Primul din horă începe să cânte, dă tonul. Aceeaşi strofă sau următoarea este reluată de grupul al doilea din a doua jumătate a corlui (horei).

Tradiţia de a se cânta şi dansa totodată este foarte veche la armâni, păstrată până târziu, când au apărut instrumentele muzicale.

Cântecele armâneşti se pot împărţi, după regiuni geografice: macedoneşti, epiroteşti, grâmusteneşti, fârşeroteşti, pindene. Un cântec poate avea trei, patru variante. După conţinut sunt cantece: haiduceşti, de dragoste, nuntă, jale, patriotice.

Muzica din zilele noastre

Majoritatea aromânilor trăiesc acum în oraşe, unde ocaziile pentru petreceri cu muzică şi dansuri sunt tot mai rare. La aromânii din Grecia , cântecul a rămas la nivel rural, în parte s-a transformat în cântece populare cântate în limba greacă. Mulţi cântăreţi consacraţi moderni din Grecia , fiind aromâni , au dat expresie spiritului artistic modern ce-şi trage seva din trunchiul spiritual aromân. În celelalte state balcanice (România şi Republica Macedonia) s-au produs noi cântece pe versurle poeţilor clasici şi moderni precum şi versuri populare ce sunt interpretate de aromâni acompaniaţi de instrumentişti aromâni grupaţi în formaţii de muzică aromână. În actuala Republică a Macedoniei, unde aromânii sunt recunoscuţi ca popor minoritar şi au toate drepturile constitutionale, un grup de muzicieni profesionişti aromâni au iniţiat Festivalul „Fântâna di malmâ”. La ultimele două ediţii 2004 şi 2006, s-au organizat secţiunile folc şi pop. Acest festival a îmbogăţit foarte mult muzica armânească.

În România muzica aromână contemporană are o evoluţie şi o caracteristică aparte. Aromânii au venit în grupuri mari în timpul colonizării Cadrilaterului şi au rămas destul de compacţi, la început la sate apoi la oraşe. Folclorul cu care au venit a fost păstrat, îmbogăţit şi adaptat evoluţiei tehnogice din domeniul muzicii.

Evenimentele de familie se sărbătoresc cu formaţii de muzică aromână începând încă din anii '60, ce s-au înmulţit şi s-au perfecţionat. În cântecele actuale se păstrează caracteristicile muzicii aromâne. Cei mai cunoscuţi autori ai creaţiilor muzicale contemporane sunt Hrista Lupci, Gică Godi, Mihai Prefti, Sirma Guci, Stere Constantin (Nini). Cântecele s-au imprimat iniţial pe bandă magnetică, apoi pe casete audio şi acum CD, astfel încât ele sunt foarte accesibile şi supuse criticii.